Ce sa zic, bine am revenit!
Este joi seara, cam 11 , inainte de Craciun…si mi-am pus in gand sa il astept pe mosu’ pana dimineata.Oricum a venit deja, dar cam saracutz… un laptop, o camera foto si o scrisoare de la cineva drag… so, mai sper sa vina si cu altele… Right now my life is almost perfect! Fac muzica ce imi place, am cei mai frumosi si destepti copii, sanatatea este ok…. in rest…toate bune…
stttttttt, am auzit ceva…hm…..MOS CRACIUUUUUUUUN!!!!!!!!!
Am fost purtata dupa moartea mea, am fost purtata nu intr-un loc inchis, ci-n nesfarsiri de eteric vid. Nici gand sa ma las coplesita de aceste zari deschise in toate sensurile, cat vezi cu ochii, prin cer instelat…si tot ce in calendarul secret al meu imi dorisem sa devin si strangand totul, calitatile, vietile, ultimul refugiu, imi croiesc carapace.
Pe acest nucleu, manata de manie, dar de o manie curata, integrala si rece, m-am pornit sa o fac pe arbitrul…intre nepasare si cruzime…ce voi alege?
Un joc de lumini si umbre este intreaga mea viata, si fara sa imi dau seama scriu si viata si altor oameni, care, la fel ca si mine isi traiesc clipele in extremul absolut al mortii. “Moartea cea mai adanca si mai organica este moartea din singuratate, cand insasi lumina este un principiu de moarte” spunea Cioran, si nimic nu poate fi mai adevarat.
Pentru cei care se intreaba de ce am ales subiectul acesta, imi dorecs sa stici ca, poate …atunci, candva am fost pasionata de asa ceva, dar…nu incerc sa subliniez simbolismul mortii ci mai degraba firea omului cand intampina acest sfarsit de “spectacol” invatisat pe scena vietii.
Nu caut sa imi gasesc moartea sau sa aflu adancurile ei, ci mai degraba sa dezgrop adevaratele simtaminte legate de acest subiect pe care le dobandeste omul pe parcursul unei existente.
Awesome power
Emptiness
Loneliness
Spiritual journey
On the adge of horizon
The moon projects dream images
Frozen mourning on the eve of pagan winter…
Melodia este superba!”Numai cine nu a trecut prin asa ceva, nu poate intelege” , mi-a spus o persoana foarte draga mie, si asa este…
Aveam 5 ani, si mama mea , la propunerea educatoarei de la gradi, m-a trimis la o profesoara de pian de la Liceul de Arta pentru a lua cateva lectii, dupa ceva timp incepuse sa imi placa, dar mi se parea un instrument foarte greu si ma plictiseam stand pe scaun.Apoi am incercat si balet, dar nu era de mn…
Cand am implinit 7 ani, am dat admitere pentru clasa I ca sa intru la muzica, am intrat intr-o sala mare, si acolo m-au pus sa bat un ritm si sa cant un fragment de cantec…si pe o masuta mai mica se afla un instrument cu o forma tare bizara, mi-a placut de cum l-am vazut, si de atunci…nu i-am mai dat drumul.
I-am indragit sunetul, claritatea acestuia…totul era asa cu mi-am dorit. Si din nou acea rutina obositoare ma enerva, eram prin clasa a 8-a si voiam sa fac si altceva, imi placea muzica clasica, dar….vroiam ceva mai mult, si un prieten mi-a dat sa ascult o caseta, scria pe ea “Apocalyptica-Cult” din 2000 si de atunci, incerc sa pun pe vioara ceea ce aud, ca de partituri rock pentru vioara, nu poate fi vorba. Si asa am inceput sa cant…..
Comentarii recente