•februarie 23, 2009 •
1 comentariu
Am fost purtata dupa moartea mea, am fost purtata nu intr-un loc inchis, ci-n nesfarsiri de eteric vid. Nici gand sa ma las coplesita de aceste zari deschise in toate sensurile, cat vezi cu ochii, prin cer instelat…si tot ce in calendarul secret al meu imi dorisem sa devin si strangand totul, calitatile, vietile, ultimul refugiu, imi croiesc carapace.
Pe acest nucleu, manata de manie, dar de o manie curata, integrala si rece, m-am pornit sa o fac pe arbitrul…intre nepasare si cruzime…ce voi alege?
Un joc de lumini si umbre este intreaga mea viata, si fara sa imi dau seama scriu si viata si altor oameni, care, la fel ca si mine isi traiesc clipele in extremul absolut al mortii. “Moartea cea mai adanca si mai organica este moartea din singuratate, cand insasi lumina este un principiu de moarte” spunea Cioran, si nimic nu poate fi mai adevarat.
Pentru cei care se intreaba de ce am ales subiectul acesta, imi dorecs sa stici ca, poate …atunci, candva am fost pasionata de asa ceva, dar…nu incerc sa subliniez simbolismul mortii ci mai degraba firea omului cand intampina acest sfarsit de “spectacol” invatisat pe scena vietii.
Nu caut sa imi gasesc moartea sau sa aflu adancurile ei, ci mai degraba sa dezgrop adevaratele simtaminte legate de acest subiect pe care le dobandeste omul pe parcursul unei existente.
Postat in Concert pentru vioara si realitate
•februarie 22, 2009 •
2 Comentarii
Aveam 5 ani, si mama mea , la propunerea educatoarei de la gradi, m-a trimis la o profesoara de pian de la Liceul de Arta pentru a lua cateva lectii, dupa ceva timp incepuse sa imi placa, dar mi se parea un instrument foarte greu si ma plictiseam stand pe scaun.Apoi am incercat si balet, dar nu era de mn…
Cand am implinit 7 ani, am dat admitere pentru clasa I ca sa intru la muzica, am intrat intr-o sala mare, si acolo m-au pus sa bat un ritm si sa cant un fragment de cantec…si pe o masuta mai mica se afla un instrument cu o forma tare bizara, mi-a placut de cum l-am vazut, si de atunci…nu i-am mai dat drumul.
I-am indragit sunetul, claritatea acestuia…totul era asa cu mi-am dorit. Si din nou acea rutina obositoare ma enerva, eram prin clasa a 8-a si voiam sa fac si altceva, imi placea muzica clasica, dar….vroiam ceva mai mult, si un prieten mi-a dat sa ascult o caseta, scria pe ea “Apocalyptica-Cult” din 2000 si de atunci, incerc sa pun pe vioara ceea ce aud, ca de partituri rock pentru vioara, nu poate fi vorba. Si asa am inceput sa cant…..
Postat in Concert pentru vioara si realitate
•august 26, 2008 •
4 Comentarii
M-am gandit mult inainte sa scriu acest post…dar…un prieten foarte bun m-a rugat sa fac publica povestea ce mi-a risipit visul…In urma cu 6 ani eram o tanara naiva cu ganduri mari,studiam vioara la liceul de arta din orashul in care lucuiesc, iar visul meu era sa fac performanta si sa ajung unde consideram ca imi este locul. adica undeva sus!!!
Nu visam la toate acestea daca nu eram si incurajata de profesorii de specialitate si chiar de cei neavizati…simpli ascultatori.Am crezut ca pot sa imi ating visul…dar nu a fost asa! Auzeam….”esti talentata…ai un dar…mai trebuie sa lucrezi la tehnica…dar…O SA REUSESTI…!!!!!”…si am dat crezare toturor acestor vorbe…
Eram in clasa a 8-a…urma sa sustin, dupa examenul de capacitate, examenul de admitere la liceu la specialitatea vioara principal( nici nu ma gandeam sa trec la teorie!) …am pregatit pentru admitere un program destul de greu, dar am vrut sa las o impresie buna. La specialitatea mea,erau 4 locuri pe liceu…profesorul cu care ma pregateam…mi-a zis…”vei intra pe al 4 loc!!!!!!”…am rasufltat usurata, si mi-am continuat pregatirea…ca sa aflu, cu 1-2 luni inainte ca al 4-lea loc, nu mai exista…profesorul spunandu-mi ca…a fost dat la contrabas unui tip care facuse 4 LUNI DE INSTRUMENT!!!…locul meu…fusese cumparat(asta pentru ca eu nu am vrut sa mi-l cumpar…am vrut sa fie meritul meu!!!!!)… si, m-a sfatuit sa ma inscriu pentru specializarea “Teoria Muzicii”…am zis ca nu vreau acolo…si dupa sustinerea examenului de capacitate…mi-am facut dosar si am intrat la liceul pedagogic la “invatatori-educatoare”
In momentul de fata sunt educatoare la o gradinita de stat si drept va spun, imi este foarte bine acolo! Cat despre visul meu….imi doresc o sansa…sa arat tuturor ceea ce puteam face…si ceea ce inca mai POT!!!
Fiecare om trebuie sa aiba un vis…sa se chinuie..sa razbata…trebuie sa faca tot ceea ce ii sta in putinta..un vis nu este un ideal pe care nu il poti atinge..asa cu nici perfectiunea nu exista decat in Dumnezeu….
Postat in Concert pentru vioara si realitate
comentarii recente